Jump to content

Cristi

Administrator
 View Profile  See their activity

  • Posts

    85

  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    2

 Content Type 

Blog Entries posted by Cristi

  1. Cristi

    Heterocephalus gla-ber

    By Cristi,


    #ARTicocole
    Şobolanul-cârtiţă (Heterocephalus gla-ber), trăieşte în Africa de Est, între Etiopia şi nordul Kenyei. Animalul acesta este orb, iar pielea de culoare roz îi este lipsită de blană. Cu ajutorul incisivilor, el poate să sape tuneluri pe o distanţă de mai mulţi kilometri.
    Dar nu acesta este lucrul cel mai uimitor. Şobolanul-cârtiţă reprezintă singurul caz cunoscut de mamifer care se comportă socialmente la fel ca insectele! O colonie de şobolani-cârtiţă numără în medie cinci sute de indivizi, care se împart, exact ca în cazul furnicilor, în trei caste principale: sexuaţi, lucrători şi soldaţi. O singură femelă, asemănătoare oarecum reginei, poate concepe şi făta dintr-o gestaţie până la treizeci de pui din toate castele. Pentru a rămâne unica "născătoare", ea secretă prin urină o substanţă mirositoare care blochează hormonii reproducători ai celorlalte femele din cuib. Constituirea speciei pe colonii se poate explica prin faptul că şobolanul-cârtiţă trăieşte în regiuni cvasideşertice. El se hrăneşte cu tuberculi şi rădăcini, care sunt uneori voluminoase şi adesea împrăştiate pe suprafeţe foarte întinse. Un rozător solitar ar putea scurma drept în faţa lui pe distanţe de kilometri întregi fără să găsească nimic şi să moară astfel, fără scăpare, de foame şi epuizare. Viaţa în societate multiplică şansele de a descoperi hrană, cu atât mai mult cu cât cel mai neînsemnat tubercul este împărţit în mod echitabil tuturor.
    Singura diferenţă demnă de menţionat faţă de furnici este aceea că masculii supravieţuiesc actului sexual.
  2. Cristi

    CESTODE

    By Cristi,


    #ARTicocole
    Cestodele sunt nişte paraziţi unicelulari care trăiesc în stare adultă în intestinul ciocănitoarei şi sunt ejectaţi o dată cu găinaţul. S-ar putea crede că pasărea ştie ce se întâmplă, dată fiind frecvenţa cu care ea bombardează furnicarele cu excremente.
    Când vor să-şi cureţe oraşul de substanţa aceasta albă, furnicile o mănâncă şi se contaminează astfel cu cestode. Paraziţii le perturbă creşterea şi le modifică pigmentaţia carapacei, făcând-o mai deschisă la culoare. Furnica infestată devine indolentă şi reflexele i se încetinesc. În situaţia în care furnicarul este atacat de o ciocănitoare verde, furnicile infestate sunt primele victime.
    Furnicile acestea albinoase nu numai că sunt mai încete, dar chitina lor de culoare deschisă le face totodată mult mai uşor de localizat în coridoarele întunecate ale oraşului.
    Cestodele: Povestea paraziţilor care controlează lumea invizibilă
    În universul ascuns al paraziţilor, cestodele ocupă un loc aparte, cu un ciclu de viaţă fascinant, demn de un roman de suspans. Aceşti viermi plaţi, aparent banali, sunt departe de a fi inofensivi. De fapt, sunt maeştri ai manipulării comportamentale, transformând gazdele lor în pioni ale unui plan perfect orchestrat pentru a-şi asigura perpetuarea.
    Capitolul 1: Ciocănitoarea şi excrementele cu surprize
    În pădurile dese, unde ciocănitoarea verde îşi cântă simfonia matinală, o poveste nevăzută se derulează. În intestinul păsării, cestodele trăiesc în luxul unui mediu cald şi nutritiv. Dar luxul nu este veşnic. Paraziţii ajung inevitabil în exterior, transportaţi de excrementele ciocănitoarei. Şi aici începe magia.
    Ciocănitoarea, poate fără să ştie, are un rol crucial. Bombardează în mod repetat furnicarele cu excrementele sale. Dar de ce? Să fie doar o coincidenţă? Sau, cine ştie, poate că instinctele păsării sunt subtil manipulate de aceşti oaspeţi insistenţi. Oricum ar fi, planul cestodelor funcţionează. Furnicile, silite să-şi cureţe teritoriul, ajung să consume aceste excremente aparent banale, dar pline de ouă de paraziţi.
    Capitolul 2: Furnica albinoasă, prizoniera perfectă
    Odată ce ouăle de cestode ajung în sistemul digestiv al furnicii, lucrurile iau o turnură dramatică. Parazitul se instalează confortabil şi începe să-şi exercite influenţa. Pigmentaţia furnicii se schimbă, carapacea sa întunecată devenind palidă, aproape albinoasă. Această transformare nu este doar cosmetică. Noua culoare o face o ţintă uşor vizibilă în întunericul coridoarelor subterane.
    Dar nu doar aspectul furnicii este afectat. Parazitul îi încetineşte reflexele şi îi transformă comportamentul. În loc să fie o muncitoare neobosită, furnica devine o fiinţă apatică, incapabilă să reacţioneze rapid. Când o ciocănitoare atacă furnicarul, ea este, fără excepţie, una dintre primele victime.
    Capitolul 3: Ciclul complet al manipulării
    Ciocănitoarea prinde furnica infestată şi, odată ajunsă în intestinul păsării, cestodele îşi reiau ciclul de viaţă. Totul este parte dintr-o schemă ingenioasă, care asigură supravieţuirea paraziţilor, dar lasă în urmă gazdele lor epuizate şi vulnerabile.
    Această poveste a cestodelor şi a ciocănitoarelor este doar una dintre multele care se desfăşoară sub ochii noştri, dar rămâne invizibilă fără o lupă a curiozităţii. Fascinant şi terifiant deopotrivă, acest univers microscopic ne arată că natura are o creativitate care depăşeşte imaginaţia noastră.
    Gânduri de final
    Cine ar fi crezut că nişte viermi plaţi pot crea o simfonie a manipulării între furnici şi păsări? Cestodele sunt o dovadă vie că chiar şi cele mai mici forme de viaţă pot avea un impact profund asupra ecosistemului. Şi, poate, ne oferă o lecţie subtilă: în lupta pentru supravieţuire, nimeni nu este prea mic pentru a schimba regulile jocului.
  3. Cristi

    Dualitate

    By Cristi,


    #ARTicocole
    Întreaga Biblie se poate rezuma la prima parte: Cartea Genezei, iar toată Geneza se poate rezuma la primul capitol, care istoriseşte Creaţia lumii. Tot acest capitol se poate rezuma la primul său cuvânt: Berechit, care înseamnă "la început". Acest cuvânt, se poate rezuma la prima lui silabă, Ber, care înseamnă " ceea ce a fost născut". Această silabă se poate rezuma la rândul ei la prima literă, "B ", care se pronunţă "Beth" şi este reprezentată de un pătrat deschis, cu un punct în mijloc. Pătratul acesta reprezintă casa, sau mitra care conţine oul, fetusul, punctul minuscul hărăzit naşterii.
    De ce începe Biblia cu a doua literă a alfabetului şi nu cu prima?
    Deoarece "B" reprezintă dualitatea lumii, "A" fiind unitatea originară. "B" este emanaţia, proiecţia acestei unităţi. "B" este "celălalt", semenul. Ieşiţi din "unu", suntem "doi". Ieşiţi din "A", suntem în "B". Trăim într-o lume a dualităţii şi suntem dominaţi de nostalgia ― sau chiar de căutarea ― unităţii, a "Aleph"-ului, punctul din care a pornit totul.
    Dualitatea: Un Drum de la "B" la "A"
    Biblia, în complexitatea și profunzimea sa, începe cu o literă aparent modestă: „B”, sau „Beth”. Această alegere deliberată deschide o întreagă filosofie a existenței, o poveste despre dualitate, creație și întoarcerea la unitate. Din prima literă a Cărții Genezei, întregul text sacru se dezvăluie ca o reflecție a lumii în care trăim – o lume fragmentată, diversă, dar cu un dor profund pentru unitatea originară.
    „B” – Poarta către Dualitate
    Beth, a doua literă a alfabetului ebraic, marchează începutul lumii create. Reprezentarea sa vizuală, un pătrat deschis cu un punct în centru, sugerează o casă, un spațiu delimitat, dar nu izolat. Este matricea care conține punctul germinativ al creației, locul unde „ceea ce a fost născut” își găsește începutul.
    Dar de ce „B”? De ce nu „Aleph”, prima literă, care simbolizează unitatea pură, absolută, nediferențiată? Răspunsul este profund: pentru că lumea noastră, universul în care trăim, este definit de dualitate. Întuneric și lumină, cer și pământ, masculin și feminin, bine și rău – toate sunt reflexii ale acestei „proiecții” a unității originare.
    „B” este simbolul separării, al alterității. Este modul prin care „unu” devine „doi”. Este distanța care permite dialogul, diferența care face ca iubirea, conflictul, reconcilierea și creația să fie posibile.
    Unitatea Originară: Nostalgia pentru „Aleph”
    Deși trăim în dualitate, sufletul uman tânjește după „Aleph”. Această literă tăcută, nevocalizată, simbolizează sursa tuturor lucrurilor – punctul de plecare al existenței. Este „A”-ul care conține toate potențialitățile, înainte ca ele să fie separate și manifestate.
    Această tensiune dintre dualitate și unitate definește întreaga Biblie. Creația, căderea, reconcilierea, mântuirea – toate sunt etape ale unei călătorii care începe în „Beth” și aspiră să se întoarcă în „Aleph”. Este povestea unei lumi care s-a îndepărtat de unitatea divină, dar care păstrează în inima sa dorința de a se întoarce la aceasta.
    Dualitatea Lumii și Aspirația către Unitate
    Dualitatea este esențială pentru înțelegerea existenței. Fără separarea dintre lumină și întuneric, nu ar exista contrastul care definește percepția noastră. Fără bine și rău, nu ar exista liberul arbitru, iar fără alteritate, nu ar exista iubire.
    Dar dualitatea poartă cu sine și o povară: conflictul, ruptura, dorul de unitatea pierdută. Acest dor este evident în toată tradiția biblică și mistică – în căutarea reconcilierii cu Dumnezeu, în chemarea la iubirea aproapelui și în năzuința spre o lume restaurată, unde toate rupturile vor fi vindecate.
    Începutul și Călătoria
    „Bereșit” – „La început” – nu este doar un cuvânt, ci o invitație la introspecție. Este începutul unei călătorii de la „B” la „A”, de la dualitate la unitate. Este povestea unei lumi create în tensiunea alterității, dar care tânjește să se întoarcă la sursa sa unică.
    Astfel, întrebarea „De ce începe Biblia cu a doua literă?” devine, în sine, răspunsul: pentru că viața începe cu dialogul, cu separarea, cu diferențierea. Însă destinul nostru, în adâncul său, este să ne întoarcem la „Aleph” – unitatea pură, care transcende toate dualitățile și le cuprinde în sine.
    În această călătorie, fiecare dintre noi este o literă, o silabă, o poveste scrisă pe paginile creației. Și, asemenea Bibliei, începutul nostru este „B”, dar finalul nostru este „A”.
  4. Cristi

    CEL MAI MIC NUMITOR COMUN

    By Cristi,


    #ARTicocole
    O experienţă animală împărtăşită de toţi oamenii de pe Pământ este întâlnirea cu furnicile. Există populaţii care nu au văzut niciodată vreun câine sau vreo pisică, vreo albină sau vreun şarpe, dar nu există indivizi care să nu se fi distrat lăsându-se escaladaţi de vreo furnică.
    Este experienţa noastră comună cea mai răspândită. Or, din observarea acelei furnici care merge pe mâna noastră, am obţinut nişte informaţii de bază. Unu: furnica îşi mişcă antenele pentru a înţelege ce i se întâmplă; doi: ea umblă pe oriunde poate; trei: dacă i se taie calea cu mâna, se urcă pe ea; patru: o coloană de furnici poate fi oprită trăgând o linie în faţa ei cu Degetul ud (insectele par să se afle atunci în faţa unui zid invizibil de netrecut, pe care sfârşesc prin a-l ocoli). Cunoaştem cu toţii aceste lucruri. Şi, totuşi, cunoaşterea aceasta copilărească şi primară împărtăşită de toţi înaintaşii şi contemporanii noştri nu serveşte la nimic, deoarece nu este transmisă în şcoală (unde furnica este studiată într-un mod respingător, de exemplu prin memorizarea segmentelor care alcătuiesc corpul acesteia: sincer vorbind, ce rost are?) şi nici nu poate constitui o profesie.
  5. Cristi
    "Homeostazie" înseamnă echilibru între mediul intern şi extern. Orice structură vie funcţionează pe baza homeostaziei. Pasărea are oasele goale pe dinăuntru ca să poată zbura. Cămila are rezerve de apă pentru a supravieţui în deşert. Cameleonul îşi schimbă pigmentaţia pielii ca să poată trece neobservat de către cei ce îl vânează.
    Speciile acestea, la fel ca multe altele, au dăinuit până în zilele noastre adaptându-se la toate schimbările mediului ambiant. Cele care n-au fost în stare să se armonizeze cu lumea exterioară au dispărut.
    Homeostazia este capacitatea de autoreglare a organelor noastre în raport cu constrângerile exterioare. Capacitatea oricărei persoane de-a îndura încercările cele mai grele, adaptându-şi organismul, provoacă totdeauna surprindere.
    În perioadele de război, care constituie circumstanţe ce îl silesc pe om să se depăşească pe sine pentru a supravieţui, au putut fi văzute persoane care, deşi trăiseră până atunci în confort şi tihnă, au acceptat fără să crâcnească un regim format din pâine uscată şi apă. Orăşenii rătăciţi pe munte învaţă în numai câteva zile să recunoască plantele comestibile şi devin capabili să vâneze şi să mănânce animale care îi dezgustaseră dintotdeauna: cârtiţe, păianjeni, şoareci, şerpi...
    Robinson Crusoe a lui Daniel Defoe sau Insula misterioasă a lui Jules Verne sunt nişte elogii aduse capacităţii homeostazice a fiinţei omeneşti.
    Noi cu toţii suntem într-o căutare perpetuă a homeostaziei perfecte, deoarece chiar celulele noastre au această preocupare. Ele doresc în permanenţă un maximum de lichid nutritiv la temperatură optimă şi care să nu conţină nici cea mai mică substanţă toxică.
    Când însă nu dispun de ceea ce vor, ele se adaptează. Aşa se explică faptul că celulele ficatului unui beţiv au o putere mai mare de asimilare a alcoolului decât cele ale unui abstinent. Celulele plămânilor unui fumător capătă rezistenţă la nicotină. Regele Mithridate îşi antrenase chiar întreg corpul ca să suporte arsenicul.
    Cu cât mediul exterior este mai ostil, cu atât mai mult el obligă celula sau individul să-şi dezvolte talente necunoscute.

  6. Cristi
    Dintre toate formele de sexualitate animală, cea a ploşniţelor de pat (Cimex lectularius) este cea mai stupefiantă. Nici o închipuire omenească nu poate egala o asemenea perversiune.
    Prima particularitate: priapismul. Ploşniţa de pat nu se opreşte niciodată din copulaţie. Unii indivizi au peste două sute de raporturi sexuale pe zi. 
    A doua particularitate: homosexualitatea şi bestialitatea. Ploşniţele de pat întâmpină dificultăţi în deosebirea semenilor şi, dintre aceşti semeni, le este şi mai greu să recunoască femelele. 50% din raporturile lor sunt homosexuale, 20% se produc cu alte specii, iar 30% se efectuează cu femele.
    A treia particularitate: penisul perforant. Ploşniţele de pat sunt echipate cu un sex lung dotat cu un vârf ascuţit. Prin intermediul acestui instrument asemănător cu o seringă, masculii străpung carapacea şi îşi injectează sămânţa oriunde, la întâmplare ― în cap, în abdomen, în labe, în spinare, ba chiar şi în inima doamnei lor! Operaţia nu afectează cu nimic sănătatea femelei, dar cum ar mai putea ele să rămână însărcinate în asemenea condiţii? De unde şi...
    A patra particularitate: virgina însărcinată. Din exterior, vaginul ei pare intact şi, totuşi, ea a primit o lovitură de penis în spinare. Cum pot supravieţui spermatozoizii în sânge? De fapt, majoritatea vor fi distruşi de sistemul imunitar, ca nişte vulgari microbi străini. Pentru a multiplica şansele ca vreo sută dintre aceşti gameţi masculi să ajungă la destinaţie, cantitatea de spermă eliberată e fenomenală. Cu titlu de comparaţie, dacă masculii ploşniţe ar avea dimensiunile unei fiinţe omeneşti, ei ar elibera treizeci de litri de spermă la fiecare ejaculare. Din această mulţime de spermatozoizi va supravieţui un număr extrem de mic. Ascunşi în ungherele arterelor, pitiţi prin vene, ei îşi vor aştepta sorocul.
    Femela îşi petrece iarna găzduindu-i pe aceşti locatari clandestini.
    Primăvara, conduşi de instinct, toţi spermatozoizii din cap, labe şi abdomen se strâng în jurul ovarelor, le străpung şi pătrund în interiorul lor. Fazele următoare ale ciclului se vor desfăşura fără nici o problemă.
    A cincea particularitate: femela cu sexe multiple. Fiind tot timpul perforate pretutindeni de sexele masculilor, femelele ploşniţe ajung la un moment dat să fie acoperite de cicatrice care conturează fante maronii înconjurate de o zonă deschisă la culoare. Asemenea unor ţinte! În felul acesta se poate şti câte acuplări a avut femela.
    Natura a încurajat aceste nelegiuiri dând naştere unor adaptări ciudate. Generaţie după generaţie, anumite mutaţii au ajuns să creeze incredibilul însuşi. Ploşniţele de sex feminin au ajuns să se nască având pe spate pete maronii, aureolate de o culoare deschisă. Fiecărei pete îi corespunde un receptacul care este un "sex sucursală" legat direct de sexul principal. Particularitatea aceasta există actualmente în toate fazele dezvoltării sale: lipsa cicatricelor, câteva cicatrice receptacule la naştere, veritabile vagine secundare pe spinare.
    A şasea particularitate: autoîncornorarea. Ce se întâmplă atunci când un mascul este perforat de un alt mascul? Sperma supravieţuieşte şi înaintează ca de obicei spre regiunea ovarelor.
    Negăsindu-le, se îndreaptă spre canalele deferente ale gazdei şi se amestecă cu spermatozoizii autohtoni. Rezultatul: când masculul pasiv va perfora, la rândul sau, o femelă, el îi va injecta propriii spermatozoizi, dar şi pe cei ai masculului cu care a întreţinut raporturi sexuale.
    A şaptea particularitate: hermafroditismul. Natura nu conteneşte să facă experienţe ciudate pe cobaiul său sexual favorit şi masculii ploşniţe au suferit, la rândul lor, mutaţii: în Africa trăieşte ploşniţa Afrocimex constrictus, ai cărei masculi se nasc cu nişte mici vagine secundare pe spinare. Aceştia nu sunt, totuşi, fecunzi. Se pare că aceste vagine au un rol pur decorativ sau de încurajare a raporturilor homosexuale.
    A opta particularitate: sexul-tun, care trage de la distanţă. Unele specii de ploşniţe tropicale, numite Antochorides scolopelliens, sunt astfel dotate. Canalul spermatic formează un tub gros şi mare, răsucit ca o spirală, în care lichidul spermatic este comprimat.
    Sperma este apoi propulsată cu mare viteză de către nişte muşchi speciali, care o expulzează în afara corpului. Astfel încât dacă un mascul zăreşte o femelă la câţiva centimetri distanţă, el ocheşte cu penisul ţintele-vagin de pe spatele doamnei. Jetul despică aerul. Puterea acestor salve este atât de mare, încât sperma izbuteşte să străpungă carapacea, care este mai fină în părţile respective.



  7. Cristi

    RAPORT DE FORŢE

    By Cristi,


    #ARTicocole
    Asupra şobolanilor a fost efectuată următoarea experienţă: pentru a le studia aptitudinile de înot, un cercetător de la laboratorul de biologie comportamentală de la facultatea din Nancy, Didier Desor, a pus şase şobolani într-o cuşcă a cărei singură ieşire dădea spre o piscină pe care erau nevoiţi să o traverseze ca să ajungă la un vas plin cu mâncare.

    S-a putut constata destul de repede că cei şase şobolani nu se duceau să-şi caute mâncarea înotând de comun acord. Au apărut roluri care au fost repartizate în felul următor: doi înotători exploataţi, doi neînotători exploatatori, un înotător autonom şi un ne-înotător pe post de ţap ispăşitor. Cei doi şobolani exploataţi se duceau să aducă mâncarea înotând pe sub apă.

    Când se întorceau în cuşcă, cei doi exploatatori îi loveau şi îi vârau cu capul sub apă până când dădeau drumul prăzii. Abia după ce exploatatorii se săturau puteau cei doi exploataţi supuşi să-şi permită să mănânce la rândul lor. Exploatatorii nu înotau niciodată, mulţumindu-se să-i bată pe înotători pentru a fi hrăniţi de către aceştia. Înotătorul autonom era un individ robust, care putea astfel să nu cedeze în faţa exploatatorilor. Ţapul ispăşitor, în fine, era incapabil şi să înoate, şi să-i sperie pe înotători, astfel încât culegea firimiturile căzute în timpul luptelor. Aceeaşi structură ― doi exploataţi, doi exploatatori, un autonom şi un ţap ispăşitor ― s-a repetat în toate cele douăzeci de cuşti în care experienţa a fost reînnoită.

    Pentru a înţelege mai bine mecanismul respectiv de ierarhizare, au fost puşi laolaltă şase exploatatori. Aceştia s-au bătut toată noaptea. Dimineaţa, doi dintre ei erau de corvoadă, unul înota singur, iar un altul suporta totul. S-a procedat la fel şi cu şobolanii cu comportament de exploataţi supuşi. În dimineaţa următoare, doi dintre ei făceau pe stăpânii.
    Dar elementul care dă cel mai mult de gândit este ceea ce s-a constatat atunci când craniile şobolanilor au fost deschise pentru a li se studia creierul: s-a putut vedea că cei mai stresaţi erau exploatatorii. Nu încape îndoială că ei se temuseră ca nu cumva, la un moment dat, să nu mai fie ascultaţi de către cei exploataţi.

  8. Cristi

    Salut! Sănătatea mintală. Ce-i cu ea?

    By Cristi,


    Eseuri despre valorile vieții
    Ce sunt și ce nu sunt tulburările mintale
    Sănătatea mintală este un subiect extrem de important și complex, care afectează fiecare aspect al vieții noastre. În esență, sănătatea mintală se referă la starea de bine emoțională, psihologică și socială. Ea influențează modul în care gândim, simțim și acționăm, afectând capacitatea noastră de a face față stresului, de a relaționa cu ceilalți și de a lua decizii.
    De ce este importantă sănătatea mintală?
    1. Funcționare zilnică: O sănătate mintală bună ne permite să facem față provocărilor cotidiene, să lucrăm productiv și să contribuim la comunitatea noastră.
    2. Relații interpersonale: O stare mintală sănătoasă ne ajută să construim și să menținem relații pozitive cu familia, prietenii și colegii.
    3. Satisfacție personală: Persoanele cu o sănătate mintală bună sunt, în general, mai mulțumite de viața lor și au o mai mare capacitate de a se bucura de experiențele pozitive.
    Ce afectează sănătatea mintală?
    1. Factori biologici: Genetica, chimia creierului și alte aspecte fiziologice joacă un rol important.
    2. Experiențe de viață: Traumele, abuzurile, stresul cronic și alte experiențe negative pot avea un impact semnificativ.
    3. Factori de mediu: Condițiile socio-economice, relațiile sociale și mediul de lucru influențează sănătatea mintală.
    Semne și simptome ale problemelor de sănătate mintală
    Problemele de sănătate mintală se manifestă într-o varietate de moduri. Iată câteva semne comune:
    • Schimbări de dispoziție: Depresie, anxietate, iritabilitate.
    • Comportamente izolate: Retragere din activități sociale și hobby-uri.
    • Schimbări în somn și apetit: Insomnie sau somn excesiv, pierderea sau creșterea apetitului.
    • Dificultăți de concentrare: Probleme de atenție și memorie.
    • Gânduri suicidare: Considerarea sau planificarea de acte de autovătămare sau suicid.
    Promovarea sănătății mintale
    1. Conștientizare și educație: Înțelegerea problemelor de sănătate mintală și reducerea stigmatizării asociate cu acestea.
    2. Suport social: Menținerea relațiilor sociale sănătoase și căutarea suportului în comunitate.
    3. Stil de viață sănătos: Activitatea fizică regulată, alimentația echilibrată și somnul adecvat.
    4. Managementul stresului: Practici precum meditația, yoga și tehnicile de relaxare.
    5. Ajutor profesional: Terapie, consiliere și, în unele cazuri, medicație prescrisă de specialiști.
    Concluzie
    Sănătatea mintală este la fel de importantă ca sănătatea fizică și necesită aceeași atenție și îngrijire. Prin recunoașterea și abordarea problemelor de sănătate mintală, putem îmbunătăți calitatea vieții noastre și a celor din jurul nostru. Este esențial să încurajăm o cultură a deschiderii și suportului, unde oamenii se simt confortabil să caute ajutor și să vorbească despre sănătatea lor mintală fără teama de stigmatizare.
    ”Nebun în România” https://recorder.ro/cum-e-sa-fii-nebun-in-romania-o-marturie/
    Cărți:
    Anatomy of an Epidemic (2010) https://www.goodreads.com/book/show/7799587-anatomy-of-an-epidemic
    Mind Fixers (2019) https://www.goodreads.com/book/show/40180010-mind-fixers
    Psychiatric Hegemony (2016) https://www.goodreads.com/book/show/30689446-psychiatric-hegemony
    The Myth of Normal (2022) https://www.goodreads.com/book/show/58537332-the-myth-of-normal
    00:00:00 Unde este boala?
    00:08:27 Începuturile psihiatriei
    00:24:38 Primele medicamente
    00:29:37 DSM
    00:37:21 Dezechilibru chimic
    00:43:36 Medicamente azi
    00:54:40 Biopsihosocial
  9. Cristi

    Cadou

    By Cristi,


    #ARTicocole
    La muştele verzi, femela îl devorează pe mascul în timpul împerecherii. Emoţiile îi fac poftă de mâncare şi primul cap care zăboveşte pe lângă ea i se pare un prânz excelent. Dar masculul, deşi vrea să facă dragoste, nu vrea să moară ronţăit de iubita lui. Astfel încât, pentru a ieşi din dilema aceasta insolubilă - a obţine Erosul fără Thanatos - masculul muştei verzi a descoperit o stratagemă. El aduce nişte mâncare pe post de "cadou". În consecinţă, când doamna muscă verde simte un gol în stomac, ea se poate servi cu o fărâmă de carne, iar partenerul ei poate să se împerecheze mai departe fără pericol.
    La o specie mai evoluată, masculul îşi aduce bucata de carne de insectă împachetată într-un cocon transparent, câştigând astfel un surplus preţios de timp.
    O a treia specie de muşte a tras concluziile ce se impuneau din faptul că timpul necesar deschiderii cadoului era mult mai important, din punctul de vedere al masculului, decât calitatea cadoului în sine. La această a treia specie, coconul de ambalaj este gros, voluminos şi... gol. Până când femela apucă să descopere înşelăciunea, masculul şi-a terminat treaba.
    Ca urmare, fiecare şi-a modificat comportamentul, adaptânduse: la muştele de tip empis, de exemplu, femela scutură coconul pentru a verifica dacă nu e gol. Dar... şi aici există o cale de-a o păcăli. Masculul, prevăzător, umple pachetul cu propriile sale excremente, îndeajuns de grele ca să pară nişte bucăţi de carne.
  10. Cristi

    ZOMBIES: Fasciola hepatica!

    By Cristi,


    #ARTicocole
    Ciclul marelui parazit hepatic Fasciola hepatica reprezintă cu siguranţă unul dintre cele mai mari mistere ale naturii. Animalul acesta ar merita un întreg roman. Aşa cum arată şi numele, este vorba de un parazit care prosperă în ficatul oilor. El se hrăneşte cu sângele şi celulele hepatice, creşte şi apoi dă ouă. Dar ouăle acestui parazit nu pot să se desfacă în ficatul oii. Ele străbat un veritabil periplu.
    Ouăle îşi părăsesc gazda, ieşind din corpul ei o dată cu excrementele şi pomenindu-se astfel în lumea din afară, rece şi uscată. După un interval de incubaţie, ele se deschid, lăsând să iasă o larvă minusculă. Larvă ce va fi consumată de o nouă gazdă: melcul.
    Ajunsă în corpul melcului, larva de gălbează se multiplică înainte de-a fi ejectată o dată cu mucozităţile pe care le scuipă gasteropodul pe vreme ploioasă. Dar în momentul acela, ea nu a parcurs decât jumătate din drum.
    Mucozităţile acestea, arătând ca nişte ciorchini de perle albe, le atrag frecvent pe furnici. Datorită acestui "cal troian", paraziţii pătrund înăuntrul organismului insectei, fără să rămână însă prea mult în stomacul ei social. Ca să iasă, ei îl străpung în nenumărate locuri, transformându-l astfel în strecurătoare. Apoi îl astupă la loc cu un clei care se întăreşte şi îi permite furnicii să supravieţuiască.
    Furnica nu trebuie ucisă, dat fiind că este indispensabilă pentru refacerea joncţiunii cu oaia. Apoi, paraziţii circulă prin corpul furnicii, fără ca vreun semn cât de mic să trădeze drama care se desfăşoară înăuntru. Larvele au devenit acum paraziţi adulţi care trebuie să se întoarcă în ficatul oii ca să-şi desăvârşească ciclul de creştere.
    Dar cum să faci o oaie să mănânce o furnică, din moment ce oaia nu este insectivoră? Probabil că întrebarea şi-au pus-o generaţii întregi de paraziţi hepatici. Problema era cu atât mai greu de rezolvat cu cât oile pasc vârful ierbii, în ceasurile răcoroase ale zorilor, iar furnicile nu-şi părăsesc cuibul decât în orele călduroase, circulând doar la umbra aruncată de rădăcinile ierburilor.
    Cum să le aduni laolaltă în acelaşi loc şi moment? Paraziţii au găsit soluţia, împrăştiindu-se în tot corpul furnicii. Vreo zece se instalează în torace, alţi zece în labe, zece în abdomen şi unul singur în creier. Din clipa în care această unică larvă se implantează în creierul furnicii, comportamentul ei se schimbă... Da! Parazitul, un mic vierme primitiv, apropiat de parameci şi deci de fiinţele unicelulare cele mai rudimentare, o pilotează de-acum înainte pe furnica atât de complexă.
    Rezultatul: seara, când toate lucrătoarele dorm, furnicile contaminate de paraziţi îşi părăsesc oraşul, înaintând ca nişte somnambule şi urcă în vârful ierburilor, unde rămân agăţate. Şi nu pe orice fel de ierburi! Doar pe cele preferate de oi: lucernă şi traista-ciobanului.
    Tetanizate, ele aşteaptă să fie păscute. Aceasta este activitatea viermelui-de-gălbează în creierul furnicii: el îşi sileşte gazda să iasă seară de seară până când este mâncată de o oaie. Dimineaţa, de îndată ce se încălzeşte, dacă nu a fost hăpăită de vreo ovină, furnica îşi recapătă controlul asupra creierului şi liberul arbitru. Ea se întreabă ce caută acolo, cocoţată în vârful unui fir de iarbă, şi coboară la iuţeală pentru a se întoarce înapoi în cuib unde, se apucă de treburile cotidiene. Aceasta, până în seara următoare, când, aidoma unui zombi ― ceea ce a şi devenit ― ea va ieşi din nou, împreună cu toate celelalte semene infestate de paraziţi, siva aştepta să fie rumegată.
    Ciclul respectiv le-a pus multe probleme biologilor. Prima întrebare era: cum poate parazitul pitit în creier să vadă în afară şi să-i ordone furnicii să meargă în cutare sau cutare direcţie? A doua întrebare se referă la faptul că parazitul care o conduce pe furnică este singurul care moare în clipa când insecta este înghiţită de oaie.
    De ce se sacrifică el astfel? Totul se petrece ca şi cum paraziţii respectivi au acceptat ca unul din ei ― şi încă cel mai bun ― să moară pentru ca ceilalţi să-şi atingă scopul şi să-şi încheie ciclul fecundaţiei.
  11. Cristi
    În ultimii ani, o adevărată renaștere a sănătății și a wellness-ului a adus în prim-planul atenției multiplele beneficii ale unui vechi leac - kombucha. Această băutură fermentată, cu origini în Orientul Îndepărtat, a captivat atenția oamenilor datorită potențialului său incredibil de a întări sistemul imunitar și de a promova sănătatea generală. Pe măsură ce cunoștințele noastre despre beneficiile kombuchei se extind, este timpul să recunoaștem și să sărbătorim puterea sa antica și sa ne deschidem ochii către minunile pe care le poate aduce pentru organismul nostru.
    Unul dintre cele mai impresionante aspecte ale kombuchei este capacitatea sa probiotică. Această băutură este bogată în bacterii și drojdii benefice, care ajută la menținerea echilibrului florei intestinale. Prin consumul regulat de kombucha, putem sprijini sănătatea digestivă și putem îmbunătăți absorbția nutrienților, ceea ce duce la o stare generală de bine și vitalitate.
    Nu numai că kombucha poate accelera sistemul nostru imunitar, dar și îl poate întări în fața agresiunilor externe. Datorită conținutului său ridicat de antioxidanți, cum ar fi polifenolii, această băutură este un aliat de nădejde în lupta împotriva radicalilor liberi, care pot provoca daune celulare și pot slăbi imunitatea. Prin urmare, introducerea kombuchei în rutina zilnică poate fi o modalitate eficientă de a ne proteja organismul împotriva bolilor și a infecțiilor.
    În plus, kombucha are și proprietăți antimicrobiene, antibacteriene și antifungice, ceea ce o face o alegere excelentă pentru cei care caută alternative naturale la produsele chimice de igienă sau la antibioticele convenționale. Consumul regulat poate ajuta la menținerea unui echilibru sănătos în organism și la prevenirea infecțiilor bacteriene și fungice.
    De asemenea, kombucha a fost asociată cu o serie de alte beneficii pentru sănătate, printre care scăderea tensiunii arteriale, îmbunătățirea stării pielii și susținerea sănătății articulațiilor.
    În concluzie, puterea antica a kombuchei este o comoară pe care ar trebui să o valorificăm în beneficiul sănătății noastre. Prin recunoașterea și adoptarea acestei băuturi minunate în viața noastră de zi cu zi, putem întări imunitatea noastră, ne putem proteja organele și ne putem bucura de un sentiment general de bunăstare. Să ne dăm voie să ne îmbogățim experiența vieții cu această minunată descoperire a trecutului!
    https://pro-natura.ro/
    -------------------------------------
    Like - Follow & Subscribe: ◼️ YouTube ◼️ Facebook  ◼️ Twitter ◼️ Instagram ◼️ Tiktok

  12. Cristi
    Dragi prieteni,
    Într-o lume în care hrana este adesea mai mult decât un simplu combustibil pentru corpul nostru, ne-am pierdut adesea calea atunci când vine vorba de alimentație sănătoasă și echilibrată. Ne încărcăm farfuriile cu mâncăruri gustoase și tentante, ignorând adesea impactul pe care acest obicei îl are asupra sănătății noastre. Dar, haideți să ne oprim un moment și să ne întrebăm: trebuie să trăim pentru a mânca sau să mâncăm pentru a trăi?
    Este adevărat că hrana este una dintre cele mai mari plăceri ale vieții. Ne adunăm în jurul mesei pentru a celebra, ne bucurăm de gusturi și texturi, și creăm amintiri de neuitat în jurul unor preparate delicioase. Cu toate acestea, este important să ne amintim că hrana ar trebui să fie mai mult decât o plăcere momentană - ar trebui să fie combustibilul care ne susține sănătatea și vitalitatea pe termen lung.
    Într-o societate în care fast-food-ul și alimentele procesate domină adesea peisajul culinar, este ușor să uităm de importanța nutriției echilibrate. Ne încântăm papilele gustative cu mâncăruri bogate în grăsimi, zaharuri și sare, uitând că acestea pot avea consecințe grave pentru sănătatea noastră pe termen lung. O dietă bazată pe alimente sănătoase, cum ar fi fructele, legumele, proteinele slabe și grăsimile sănătoase, este esențială pentru menținerea sănătății noastre fizice și mentale.
    Prin urmare, este timpul să ne schimbăm perspectiva asupra alimentației. În loc să trăim pentru a mânca, să începem să mâncăm pentru a trăi. Să ne privim hrana ca pe un aliat în călătoria noastră către o viață sănătoasă și echilibrată, nu ca pe un inamic care ne sabotează eforturile. Să ne educăm și să ne informăm asupra alegerilor alimentare pe care le facem și să ne asigurăm că ne hrănim corpul cu nutrienții de care are nevoie pentru a străluci.
    Astfel, vă îndemn pe voi, prietenii mei, să vă uniți cu mine în acest demers de a adopta un stil de viață sănătos și echilibrat. Să privim hrana ca pe un dar prețios și să o folosim în beneficiul sănătății noastre. Să trăim sănătos, să trăim fericit și să ne bucurăm de fiecare moment al acestei călătorii frumoase numită viață!
    Cu prietenie și sănătate
    https://pro-natura.ro/
    -------------------------------------
    Like - Follow & Subscribe: ◼️ YouTube ◼️ Facebook  ◼️ Twitter ◼️ Instagram ◼️ Tiktok

    #PROnatura #Kombucell #produsenaturale #produsenaturiste

  13. Cristi
    La albine, roirea ascultă de un ritual neobişnuit. Un oraş, un popor, un regat întreg aflat la apogeul prosperităţii decide brusc să repună totul în discuţie. După ce şi-a purtat supuşii spre culmile succesului, bătrâna regină pleacă, părăsindu-şi comorile cele mai preţioase: stocuri de hrană, raioane bine aprovizionate, palate somptuoase, rezerve de ceară, de propolis, de polen, de miere, de lăptişor de matcă. Şi lăsându-le cui anume? Unor nounăscuţi plini de cruzime.
    Însoţită de lucrătoare, suverana părăseşte stupul şi pleacă să se stabilească undeva, la întâmplare, într-un loc unde nu va mai ajunge probabil niciodată. La câteva minute după plecarea ei, copiii de albină se trezesc şi îşi descoperă oraşul pustiu. Fiecare ştie din instinct ce are de făcut. Lucrătoarele asexuate se reped 'să le ajute pe prinţesele sexuate să iasă din găoace. Frumoasele adormite, ghemuite în capsulele lor sacre, cunosc prima bătaie de aripă.
    Dar prima din ele care e în stare să umble dovedeşte din prima clipă o comportare ucigaşă. Ea se năpusteşte la celelalte prinţese şi le sfâşie cu micile sale mandibule. Le împiedică pe lucrătoare să le scoată din ou. Îşi străpunge surorile cu acul veninos.
    Cu cât ucide mai mult, cu atât se linişteşte. Dacă o lucrătoare vrea să protejeze un leagăn regal, prinţesa care se trezeşte prima scoate un "strigăt de furie" foarte diferit de zumzetul perceput de obicei în preajma unui stup. Supusele sale îşi coboară atunci capetele în semn de resemnare, lăsând-o să-şi continue crimele.
    Uneori, câte o prinţesă se apără şi atunci au loc lupte între cele două rivale. Dar, fapt ciudat, de fiecare dată când rămân doar două prinţese albine care se bat în duel, ele nu se găsesc niciodată într-o poziţie din care să se poată străpunge reciproc cu acele: aceasta din pricină că trebuie cu orice preţ să existe o supravieţuitoare. În ciuda dorinţei înverşunate de-a guverna, ele nu-şi vor asuma nicicând riscul de-a muri în acelaşi timp, lăsându-şi poporul orfan.
    Ultima şi unica prinţesă supravieţuitoare iese atunci din stup pentru a fi fecundată de masculi în văzduh. Ea descrie un cerc sau două în jurul stupului şi se întoarce pentru a începe să facă ouă.
  14. Cristi
    În fundul unei păduri necuprinse din Malaiezia trăia un trib primitiv pe nume Senois. Membrii lui îşi organizau viaţa axându-şi-o exclusiv în jurul viselor. Erau numiţi, de altfel, "poporul visului".
    În fiecare dimineaţă la micul dejun, în jurul focului, nu se vorbea decât despre vise: fiecare şi-l povestea pe al său. Dacă un membru al tribului visase că i-a făcut vreun rău cuiva, trebuia să îi ofere celui în cauză un cadou. Dacă visase că a fost lovit de un membru al auditoriului, agresorul trebuia să-şi ceară scuze şi să-i dăruiască un cadou pentru a-i obţine iertarea.
    Pentru populaţia tribului Senois, lumea onirică era mai bogată în învăţăminte decât viaţa reală. Dacă un copil povestea că a visat un tigru de care a fugit, el era obligat să viseze din nou felina în noaptea următoare, să se bată cu ea şi să o omoare. Cei bătrâni îi explicau cum trebuie să procedeze. Dacă nu reuşea, totuşi, să îi vină de hac tigrului, copilul era certat de întreg tribul.
    În sistemul respectiv de valori, dacă cineva visa că are relaţii sexuale, trebuia să meargă până la orgasm şi să-i mulţumească apoi amantei sau amantului, făcându-i un dar. Dacă în cursul unui coşmar erau puşi în faţa unui adversar ostil, trebuia să-l învingă şi după aceea să-i ceară duşmanului un cadou, pentru ca în felul acesta să şi-l facă prieten. Visul cel mai râvnit era cel în care zburai. Întreaga comunitate îl felicita pe autorul unui asemenea vis.
    Pentru un copil, întâiul vis în care se avânta spre înălţimi constituia un botez. Era copleşit de daruri, apoi i se explica cum să zboare în vis spre ţinuturi necunoscute şi să aducă de acolo ofrande exotice.
    Populaţia Senois i-a sedus pe etnologii occidentali. Societatea lor nu cunoştea violenţa şi bolile mentale, era lipsită de stres şi de ambiţia cuceririlor războinice. Munca se limita la un minimum strict necesar supravieţuirii.
    Tribul Senois a dispărut în anii şaptezeci, când porţiunea de pădure în care trăiau a fost hărăzită defrişării. Cu toate acestea, am putea începe cu toţii să aplicăm învăţătura lor.
    Înainte de toate, să consemnăm în fiecare dimineaţă visul avut în noaptea trecută, să-i, dăm un titlu şi să-i precizăm data. Apoi, să vorbim cu cei din anturajul nostru, la micul dejun de exemplu, în maniera populaţiei Senois. Am putea merge şi mai departe, aplicând regulile de bază ale onironauticii şi hotărând astfel, înainte de a adormi, ce vom face în vis: să facem să crească nişte munţi, să schimbăm culoarea cerului, să vizităm locuri exotice sau să întâlnim animalele care ne plac.
    Când visează, oricine este atotputernic. Primul test de onironautică constă în a-ţi lua zborul. Să-ţi întinzi braţele, să planezi, să urci în spirală: orice este cu putinţă.
    Onironautică cere o ucenicie treptată. Orele de "zbor" aduc cu sine siguranţă şi putere de expresie. Copiii nu au nevoie decât de cinci săptămâni pentru a-şi dirija visele. În cazul adulţilor, este uneori nevoie de câteva luni.
  15. Cristi

    PUTEREA CUVINTELOR

    By Cristi,


    #ARTicocole
    Cuvintele au o putere nemaipomenită!
    Eu, cel care vă vorbesc, am murit de multă vreme şi, totuşi, sunt puternic datorită acestui ansamblu de litere care formează blogul. Datorită acestui blog, continui să trăiesc. Îl bântui pe vecie iar el, în schimb, îşi trage puterea dintr-a mea. Vreţi o dovadă? Ei bine, iată: eu, mortul, eu, cadavrul, eu, scheletul, pot să-ţi dau ordine, ţie, cititorule, care eşti viu. Da, aşa mort cum sunt, pot să te manipulez. Oriunde ai fi, pe oricare continent te-ai afla, în oricare epocă, pot să te oblig să mă asculţi prin intermediul acestei postări a cunoaşterii relative şi absolute. Şi o să ţi-o dovedesc pe loc. Iată ce ordin îţi dau:
    MAI JOS GLISEAZĂ-N DREAPTA!
     
    Vezi? M-ai ascultat. Sunt mort şi, totuşi, m-ai ascultat. Exist pe site-ul acesta. Trăiesc în blogul aceasta! Iar aceasta nu va abuza niciodată de puterea cuvintelor sale deoarece el este complicele tău. Întreabă-l iarăşi şi iarăşi. Vei constata că este mereu disponibil. Răspunsul la toate întrebările tale se va găsi totdeauna înscris pe undeva, în sau printre rândurile sale.
  16. Cristi
    În anii cincizeci, un cargou-frigorifer englez, care transporta sticle de vin de Madeira de provenienţă portugheză, şi-a debarcat încărcătura într-un port scoţian. Un marinar a intrat în camera frigorifică pentru a verifica dacă totul a fost livrat cum trebuie. Neştiind că acesta se afla acolo, un camarad a închis uşa pe dinafară. Captivul bate din toate puterile în perete, dar nu este auzit de nimeni, iar nava pleacă înapoi spre Portugalia.
    Prizonierul descoperă că are la dispoziţie suficientă hrană, dar ştie că nu va putea supravieţui prea mult timp în mediul acela glacial. Totuşi, el găseşte puterea de-a lua o bucată de metal şi dea scrijeli pe pereţi, oră cu oră şi zi de zi, descrierea calvarului pe care îl trăia, relatându-şi agonia cu o precizie ştiinţifică: felul în care frigul îl amorţeşte, făcând să-i îngheţe nasul şi degetele de la mâini şi picioare, care devin casante ca sticla, apoi relatează că înţepăturile aerului îngheţat se transformă într-o arsură insuportabilă şi că, încetul cu încetul, corpul întreg îi înţepeneşte preschimbându-se într-un bloc de gheaţă.
    Când vaporul aruncă ancora la Lisabona, căpitanul, deschizând compartimentul frigorific, îl descoperă pe marinarul mort şi citeşte pe pereţi jurnalul amănunţit al suferinţelor sate atroce.
    Şi, totuşi, nu acesta este aspectul cel mai stupefiant al întâmplării. Căpitanul măsoară temperatura din interiorul compartimentului, iar termometrul indică 19 grade Celsius: dat fiind că mărfurile fuseseră descărcate, sistemul de refrigerare rămăsese dezactivat pe durata drumului de întoarcere. Omul murise numai pentru că fusese convins că îi este frig, fiind victima exclusivă a propriei sale imaginaţii.
  17. Cristi

    CAPCANA INDIANĂ

    By Cristi,


    #ARTicocole
    Indienii din Canada folosesc pentru urşi o capcană dintre cele mai rudimentare. Ea constă dintr-un pietroi uns cu miere, atârnat cu o sfoară de craca unui pom. Când vreun urs zăreşte ceea ce lui i se pare a fi o bunătate de mâncare, el se apropie şi încearcă să apuce pietroiul lovindu-l cu laba. În acest fel, imprimă o mişcare de pendul pietrei care, de fiecare dată când revine la poziţia iniţială, îl loveşte. Ursul se enervează şi loveşte din ce în ce mai tare. Şi cu cât loveşte mai tare, cu atât e lovit la rândul său mai rău. Până ce, în final, e făcut K. O.
    Ursul e incapabil să gândească şi să-şi pună întrebarea: "Ce-ar fi dacă m-aş opri, făcând să înceteze cascada aceasta de lovituri?" El nu resimte decât frustrare. "Primesc lovituri, aşa că le înapoiez!" îşi zice el. De unde şi furia sa exponenţială. Cu toate acestea, dacă ar înceta să o mai lovească, piatra s-ar imobiliza şi atunci poate că el ar izbuti să observe, o dată ce calmul s-ar restabili, că nu este vorba decât de un obiect inert, atârnat de o sfoară. Nu i-ar mai rămâne decât să rupă sfoara cu dinţii, pentru ca piatra să cadă, şi apoi să lingă mierea de pe ea.
  18. Cristi
    Cu toţii devenim, pe zi ce trece, puţin mai nebuni, şi fiecare într-un mod diferit. Este motivul pentru care ne înţelegem atât de prost între noi. Eu însumi mă simt atins de paranoia şi de schizofrenie. Pe deasupra, sunt hipersensibil, ceea ce îmi deformează viziunea despre realitate. Îmi dau perfect seama de acest lucru. Astfel încât în loc să o suport, încerc să o folosesc mai degrabă ca forţă motrice pentru tot ce întreprind. Dar cu cât reuşesc s-o fac, cu atât înnebunesc mai rău. Şi cu cât înnebunesc, cu atât ating mai bine obiectivele pe care mi le fixez: Nebunia e ca un leu înfuriat, pitit în fiecare cap omenesc. Nu trebuie în nici un caz omorât. E suficient să fie identificat şi domesticit. Leul dumneavoastră domesticit şi dresat vă va conduce atunci mult mai departe decât ar face-o oricare maestru, profesor, şcoală, drog sau religie. Dar, aşa cum se întâmplă cu orice sursă de putere, există un anumit risc în jocul cu propria nebunie: uneori leul, suprasolicitat şi excitat, se întoarce împotriva celui ce voia să-l domesticească.
  19. Cristi

    FRICA

    By Cristi,


    #ARTicocole
    Pentru a înţelege absenţa fricii la furnică sau albină, spre exemplu, trebuie să ne amintim că ansamblul furnicarului trăieşte ca un organism unic. Fiecare furnică în parte joacă acelaşi rol cu celula unui corp omenesc. Extremităţile unghiilor noastre se tem oare că vor fi tăiate? Firele de păr de pe bărbie se înfioară la apropierea briciului? Degetul nostru gros de la picior se sperie atunci când e pus să încerce temperatura apei dintr-o cadă, care poate că e clocotită? Ele nu simt frică deoarece nu există ca entităţi autonome. La fel, dacă mâna noastră stângă o ciupeşte pe cea dreaptă, ea nu va trezi duşmănia acesteia din urmă. La fel, dacă mâna noastră dreaptă e împodobită cu mai multe inele, ea nu-i va provoca stângii vreo reacţie de gelozie. Grijile şi preocupările dispar complet când uiţi de tine pentru a nu te mai gândi decât la ansamblul organismului-comunitate. Poate că acesta este unul din secretele reuşitei sociale a lumii insectelor.
    Frica, această emoție umană omniprezentă și adesea paralizantă, pare să fie complet străină pentru furnici și albine, ființe care împart în mod remarcabil viața într-un ansamblu coeziv, similar unui organism unic. Pentru a dezvălui acest mister al absenței fricii, trebuie să privim dincolo de individualitatea acestor insecte și să înțelegem modul în care ele funcționează ca părți interconectate ale unui organism-comunitate.
    Fiecare furnică din colonie îndeplinește un rol specific, asemănător cu celula dintr-un corp uman. Imaginea unui corp uman este una de unitate, unde extremitățile sau părțile componente nu resimt frica individuală, ci sunt motivate să acționeze în beneficiul întregului sistem. Astfel, cum unghiile noastre nu se tem că vor fi tăiate sau firele de păr nu tremură la apropierea briciului, la fel cum degetul nostru gros de la picior nu se sperie la temperatura apei, furnicile și albinele nu manifestă frică deoarece nu există ca entități autonome izolate.
    Comparând această interconectare cu experiența umană, putem vedea că, într-adevăr, grijile și preocupările dispar atunci când individul se uită la sine ca parte integrantă a unui întreg mai mare. Așa cum mâna stângă nu se simte amenințată de ciupeala mâinii drepte și nici mâna dreaptă nu simte inelele ornate ca provocări, lumea insectelor demonstrează că grijiile personale se estompează atunci când atenția este îndreptată către binele comun.
    Aceasta poate fi cheia reușitei sociale a lumii insectelor - abilitatea de a funcționa ca un organism-comunitate, cu indivizii lucrând împreună în armonie. Într-o asemenea colectivitate, frica individuală este absorbită de colaborarea și interdependența necesare pentru prosperitatea întregului grup.
    În lumea noastră agitată și individualistă, învățămintele oferite de furnici și albine pot servi drept reamintire a puterii solidarității și a beneficiilor renunțării la frică în favoarea colaborării și grijii pentru ceilalți. În acest mod, absența fricii în furnicare și albina devine un exemplu de armonie socială, o lecție valoroasă pentru omenire în căutarea unei vieți mai înțelepte și mai înțelese.
  20. Cristi

    Copilul Vorbește Cum Aude Acasă

    By Cristi,


    #ARTicocole
    A scrie și a vorbi corect românește, eu cred că ține de respectul de sine și mai cred că acești oameni care nu vor să învețe, sunt într-un loc foarte urât cu existența lor.
    Limba și comunicarea sunt aspecte cruciale ale dezvoltării umane, iar modul în care un copil învață să vorbească este puternic influențat de mediul său familial. Este binecunoscută expresia "copilul vorbește cum aude acasă", care subliniază impactul major pe care familia îl are asupra limbajului și comportamentului lingvistic al copilului. În această privință, mediul familial joacă un rol esențial în formarea limbajului, vocabularului, accentului și a stilului comunicării copilului.
    Un mediu familial bogat în limbaj și comunicare pozitivă încurajează dezvoltarea unei abilități lingvistice sănătoase la copii. Atunci când părinții interacționează frecvent cu copilul prin vorbire și ascultare atentă, aceștia devin modele de limbaj pentru copii. Copiii absorb rapid vocabularul, gramatica și stilul de comunicare al adulților din viața lor de zi cu zi. Acest lucru se reflectă în modul în care ei încep să vorbească, exprimându-se într-un limbaj care reflectă experiențele și învățăturile lor din familie.
    Însă, nu numai vocabularul și gramatica sunt influențate de mediul familial. Accentul și pronunția sunt, de asemenea, aspecte care sunt puternic influențate de limbajul pe care un copil îl aude în familie. Dacă părinții au un anumit accent sau mod de a pronunța cuvintele, copilul are tendința de a imita acest model lingvistic. De exemplu, dacă un copil crește într-o familie cu accent regional distinct, este probabil ca el să preia acest accent în discursul său, chiar dacă este expus ulterior la alte variante lingvistice în comunitatea sa sau la școală.
    În plus, stilul de comunicare al părinților poate influența comportamentul lingvistic al copiilor. Dacă în familie se promovează comunicarea deschisă, ascultarea atentă și rezolvarea pașnică a conflictelor, copiii învață să comunice în mod similar. Pe de altă parte, dacă în familie predomină comunicarea agresivă sau lipsa de ascultare, copiii pot dezvolta modele de comunicare nesănătoase, care pot avea consecințe negative asupra relațiilor lor ulterioare.
    Este important să subliniem că "copilul vorbește cum aude acasă" nu se referă doar la aspectele lingvistice ale comunicării, ci și la valorile și normele culturale transmise de familie. Copiii învață nu doar cum să vorbească, ci și ce să vorbească și ce subiecte sau limbaj sunt acceptabile în familia lor. Astfel, mediul familial are un impact profund asupra identității culturale și sociale a copilului.
    Influența mediului familial asupra dezvoltării limbajului și comunicării copilului este crucială. Părinții și membrii familiei joacă un rol esențial în modelarea limbajului, a stilului de comunicare și a valorilor copilului. Prin promovarea unei comunicări sănătoase, ascultării active și a comportamentului lingvistic pozitiv în familie, se poate contribui la dezvoltarea unei abilități lingvistice sănătoase și la formarea unei baze solide pentru relațiile viitoare ale copilului în lumea exterioară. Prin urmare, este esențial să fim conștienți de impactul pe care îl avem asupra copiilor noștri și să oferim un mediu familial în care comunicarea să fie o sursă de învățare și dezvoltare pozitivă.
    În contextul dezvoltării limbajului și comunicării, nu putem trece cu vederea importanța a scrie și a vorbi corect românește. Aceste abilități lingvistice sunt esențiale pentru exprimarea clară și eficientă a gândurilor și ideilor. Mai mult decât atât, ele sunt legate de respectul de sine și de identitatea culturală a individului.
    A scrie și a vorbi corect românește nu înseamnă doar să folosim gramatica și vocabularul corect, ci și să ne exprimăm cu respect față de limba noastră maternă și față de ceilalți vorbitori de limba română. Atunci când ne străduim să vorbim și să scriem corect, arătăm că ne respectăm propria limbă și că suntem mândri de identitatea noastră culturală. Acest respect pentru limba română nu se limitează doar la regulile lingvistice, ci implică și folosirea cuvintelor cu grijă, evitând limbajul vulgar sau jignitor. În acest fel, demonstrăm un respect și mai profund pentru ceilalți oameni cu care interacționăm.
    Copiii care învață să scrie și să vorbească corect românește în familie primesc o educație valoroasă, care îi învață să-și respecte propria limbă și să se exprime în mod adecvat. Aceste abilități nu sunt doar instrumente de comunicare, ci și aspecte esențiale ale dezvoltării personale. Prin învățarea și practicarea acestor abilități, copiii devin mai încrezători în ei înșiși și au mai multă încredere în propriile capacități de comunicare.
    Cu toate acestea, este important să subliniem că "a scrie și a vorbi corect românește" nu înseamnă a exclude diversitatea lingvistică. Limba română are variații regionale și dialecte specifice, iar această diversitate trebuie să fie recunoscută și respectată. Respectul de sine și respectul față de ceilalți înseamnă să ne exprimăm cu sensibilitate față de variantele lingvistice ale limbii române, fără a judeca sau a discrimina pe cei care vorbesc diferit.
    În concluzie, a scrie și a vorbi corect românește reprezintă un aspect important al dezvoltării lingvistice și personale a copiilor. Aceste abilități nu se limitează doar la regulile gramaticale, ci implică și respectul de sine, identitatea culturală și sensibilitatea față de ceilalți. În acest sens, învățarea și practicarea corectitudinii lingvistice ar trebui să facă parte din educația și valorile transmise în familie, pentru a ajuta copiii să se dezvolte în indivizi încrezători, care se exprimă cu respect și claritate în lumea lor. #ARTicocole
  21. Cristi
    Trăim într-o lume în perpetuă mișcare, în care fiecare dintre noi se confruntă cu propriile alegeri, provocări și experiențe. Cu toții suntem într-un fel sau altul pe drumul vieții, iar aceste drumuri pot să difere semnificativ. Unii dintre noi aleg să-și schimbe cursul, în timp ce alții preferă să meargă pe calea lor, oricare ar fi aceasta. Realitatea este că, în final, toți mergem înainte.
    Unii oameni, în căutarea unei vieți mai bune sau a unor oportunități noi, aleg să-și schimbe radical drumul. Aceasta poate însemna să-și părăsească locul de muncă, să-și schimbe cariera sau să-și petreacă un an sălbatic pentru a explora noi teritorii. Aceste schimbări pot fi înfricoșătoare și pline de incertitudine, dar ele aduc, adesea, noi perspective și învățături prețioase. Fiecare nou drum ales înseamnă o șansă de a învăța mai mult despre sine și despre lumea înconjurătoare.
    Cu toate acestea, există și oameni care preferă să rămână pe același drum pe care au pornit. Aceasta poate fi din comoditate, teama de schimbare sau pur și simplu pentru că consideră că drumul pe care sunt este cel mai potrivit pentru ei. Cu toate acestea, chiar și acești indivizi nu rămân neschimbați. Viața îi învață lecții noi și îi confruntă cu provocări, indiferent de drumul pe care aleg să-l urmeze. Fiecare zi aduce cu ea oportunități pentru creștere personală și dezvoltare, indiferent de direcția aleasă.
    În timp ce unii dintre noi își pot schimba drumul, iar alții îl pot menține neschimbat, important este să recunoaștem că fiecare alegere este respectabilă. Nu există un drum "corect" sau "greșit" în viață, ci doar drumuri diferite. Ceea ce contează cu adevărat este că suntem sinceri cu noi înșine în ceea ce privește alegerile noastre și că suntem dispuși să învățăm din experiențele noastre, indiferent de direcția pe care o luăm.
    În societatea noastră diversificată, cu oameni cu aspirații și valori variate, este important să ne arătăm respect unii altora pentru alegerile personale. Diversitatea de drumuri aduce cu ea o bogăție de experiențe și perspective, care pot îmbogăți comunitatea noastră și ne pot ajuta să înțelegem mai bine complexitatea umană.
    "Știu că sunt alții care au viața de zece ori mai grea, dar, oricât aș vrea să merg înainte, nu reușesc."
    Această declarație adaugă o perspectivă importantă la discuție. Adesea, ne confruntăm cu dificultăți personale și ne simțim blocați în loc, dar este important să ne amintim că există oameni care se confruntă cu provocări mult mai mari. Această conștientizare ne poate ajuta să punem în perspectivă propriile probleme și să dezvoltăm empatie pentru cei care se confruntă cu obstacole mai mari în viață.
    Să recunoaștem că uneori a merge înainte poate părea aproape imposibil. Fie că este vorba despre probleme de sănătate, dificultăți financiare sau alte provocări personale, există momente în care simțim că suntem în impas. Cu toate acestea, este important să căutăm sprijinul necesar, fie din partea prietenilor și familiei, fie prin resurse disponibile, pentru a face pasul următor, chiar dacă acesta este unul mic.
    A merge înainte nu înseamnă întotdeauna să facem salturi mari sau schimbări dramatice în viață. Poate însemna să facem pași mici, să ne concentrăm pe obiective realiste și să ne străduim să depășim dificultățile, indiferent cât de mari sau mici ar fi acestea. Cu răbdare și perseverență, putem să ne mișcăm înainte, chiar dacă ritmul este lent.
    În cele din urmă, înțelegând că alții se confruntă cu dificultăți considerabil mai mari, putem găsi inspirație și putere de a ne strădui să mergem înainte, fie că drumul este dificil sau nu. A fi conștienți de situația altora ne poate determina să fim mai recunoscători pentru ceea ce avem și să ne mobilizeze să facem schimbări pozitive în viața noastră, chiar dacă acestea sunt mici. Cu empatie și încredere, putem învăța să mergem înainte, indiferent de dificultățile cu care ne confruntăm.
    În final, cu toții mergem înainte, dar drumurile noastre diferă. Cu deschidere și înțelegere reciprocă, putem să ne sprijinim în călătoria noastră individuală și să celebrăm diversitatea care face viața noastră atât de interesantă. Fiecare drum este unic, fiecare destinație are propria ei valoare și învățăminte, și fiecare pas ne aduce cu un pas mai aproape de cunoașterea de sine și de împlinire. #ARTicocole
×
×
  • Create New...