Pentru a înţelege absenţa fricii la furnică sau albină, spre exemplu, trebuie să ne amintim că ansamblul furnicarului trăieşte ca un organism unic. Fiecare furnică în parte joacă acelaşi rol cu celula unui corp omenesc. Extremităţile unghiilor noastre se tem oare că vor fi tăiate? Firele de păr de pe bărbie se înfioară la apropierea briciului? Degetul nostru gros de la picior se sperie atunci când e pus să încerce temperatura apei dintr-o cadă, care poate că e clocotită? Ele nu simt frică deoarece nu există ca entităţi autonome. La fel, dacă mâna noastră stângă o ciupeşte pe cea dreaptă, ea nu va trezi duşmănia acesteia din urmă. La fel, dacă mâna noastră dreaptă e împodobită cu mai multe inele, ea nu-i va provoca stângii vreo reacţie de gelozie. Grijile şi preocupările dispar complet când uiţi de tine pentru a nu te mai gândi decât la ansamblul organismului-comunitate. Poate că acesta este unul din secretele reuşitei sociale a lumii insectelor.

Frica, această emoție umană omniprezentă și adesea paralizantă, pare să fie complet străină pentru furnici și albine, ființe care împart în mod remarcabil viața într-un ansamblu coeziv, similar unui organism unic. Pentru a dezvălui acest mister al absenței fricii, trebuie să privim dincolo de individualitatea acestor insecte și să înțelegem modul în care ele funcționează ca părți interconectate ale unui organism-comunitate.

Fiecare furnică din colonie îndeplinește un rol specific, asemănător cu celula dintr-un corp uman. Imaginea unui corp uman este una de unitate, unde extremitățile sau părțile componente nu resimt frica individuală, ci sunt motivate să acționeze în beneficiul întregului sistem. Astfel, cum unghiile noastre nu se tem că vor fi tăiate sau firele de păr nu tremură la apropierea briciului, la fel cum degetul nostru gros de la picior nu se sperie la temperatura apei, furnicile și albinele nu manifestă frică deoarece nu există ca entități autonome izolate.

Comparând această interconectare cu experiența umană, putem vedea că, într-adevăr, grijile și preocupările dispar atunci când individul se uită la sine ca parte integrantă a unui întreg mai mare. Așa cum mâna stângă nu se simte amenințată de ciupeala mâinii drepte și nici mâna dreaptă nu simte inelele ornate ca provocări, lumea insectelor demonstrează că grijiile personale se estompează atunci când atenția este îndreptată către binele comun.

Aceasta poate fi cheia reușitei sociale a lumii insectelor - abilitatea de a funcționa ca un organism-comunitate, cu indivizii lucrând împreună în armonie. Într-o asemenea colectivitate, frica individuală este absorbită de colaborarea și interdependența necesare pentru prosperitatea întregului grup.

În lumea noastră agitată și individualistă, învățămintele oferite de furnici și albine pot servi drept reamintire a puterii solidarității și a beneficiilor renunțării la frică în favoarea colaborării și grijii pentru ceilalți. În acest mod, absența fricii în furnicare și albina devine un exemplu de armonie socială, o lecție valoroasă pentru omenire în căutarea unei vieți mai înțelepte și mai înțelese.