Jump to content

Închipuirea umană nu poate egala o asemenea perversiune, PLOŞNIŢA... de pat!


Cristi

41 views

 Share

Dintre toate formele de sexualitate animală, cea a ploşniţelor de pat (Cimex lectularius) este cea mai stupefiantă. Nici o închipuire omenească nu poate egala o asemenea perversiune.

Prima particularitate: priapismul. Ploşniţa de pat nu se opreşte niciodată din copulaţie. Unii indivizi au peste două sute de raporturi sexuale pe zi. 

A doua particularitate: homosexualitatea şi bestialitatea. Ploşniţele de pat întâmpină dificultăţi în deosebirea semenilor şi, dintre aceşti semeni, le este şi mai greu să recunoască femelele. 50% din raporturile lor sunt homosexuale, 20% se produc cu alte specii, iar 30% se efectuează cu femele.

A treia particularitate: penisul perforant. Ploşniţele de pat sunt echipate cu un sex lung dotat cu un vârf ascuţit. Prin intermediul acestui instrument asemănător cu o seringă, masculii străpung carapacea şi îşi injectează sămânţa oriunde, la întâmplare ― în cap, în abdomen, în labe, în spinare, ba chiar şi în inima doamnei lor! Operaţia nu afectează cu nimic sănătatea femelei, dar cum ar mai putea ele să rămână însărcinate în asemenea condiţii? De unde şi...

A patra particularitate: virgina însărcinată. Din exterior, vaginul ei pare intact şi, totuşi, ea a primit o lovitură de penis în spinare. Cum pot supravieţui spermatozoizii în sânge? De fapt, majoritatea vor fi distruşi de sistemul imunitar, ca nişte vulgari microbi străini. Pentru a multiplica şansele ca vreo sută dintre aceşti gameţi masculi să ajungă la destinaţie, cantitatea de spermă eliberată e fenomenală. Cu titlu de comparaţie, dacă masculii ploşniţe ar avea dimensiunile unei fiinţe omeneşti, ei ar elibera treizeci de litri de spermă la fiecare ejaculare. Din această mulţime de spermatozoizi va supravieţui un număr extrem de mic. Ascunşi în ungherele arterelor, pitiţi prin vene, ei îşi vor aştepta sorocul.
Femela îşi petrece iarna găzduindu-i pe aceşti locatari clandestini.
Primăvara, conduşi de instinct, toţi spermatozoizii din cap, labe şi abdomen se strâng în jurul ovarelor, le străpung şi pătrund în interiorul lor. Fazele următoare ale ciclului se vor desfăşura fără nici o problemă.

A cincea particularitate: femela cu sexe multiple. Fiind tot timpul perforate pretutindeni de sexele masculilor, femelele ploşniţe ajung la un moment dat să fie acoperite de cicatrice care conturează fante maronii înconjurate de o zonă deschisă la culoare. Asemenea unor ţinte! În felul acesta se poate şti câte acuplări a avut femela.

Natura a încurajat aceste nelegiuiri dând naştere unor adaptări ciudate. Generaţie după generaţie, anumite mutaţii au ajuns să creeze incredibilul însuşi. Ploşniţele de sex feminin au ajuns să se nască având pe spate pete maronii, aureolate de o culoare deschisă. Fiecărei pete îi corespunde un receptacul care este un "sex sucursală" legat direct de sexul principal. Particularitatea aceasta există actualmente în toate fazele dezvoltării sale: lipsa cicatricelor, câteva cicatrice receptacule la naştere, veritabile vagine secundare pe spinare.

A şasea particularitate: autoîncornorarea. Ce se întâmplă atunci când un mascul este perforat de un alt mascul? Sperma supravieţuieşte şi înaintează ca de obicei spre regiunea ovarelor.
Negăsindu-le, se îndreaptă spre canalele deferente ale gazdei şi se amestecă cu spermatozoizii autohtoni. Rezultatul: când masculul pasiv va perfora, la rândul sau, o femelă, el îi va injecta propriii spermatozoizi, dar şi pe cei ai masculului cu care a întreţinut raporturi sexuale.

A şaptea particularitate: hermafroditismul. Natura nu conteneşte să facă experienţe ciudate pe cobaiul său sexual favorit şi masculii ploşniţe au suferit, la rândul lor, mutaţii: în Africa trăieşte ploşniţa Afrocimex constrictus, ai cărei masculi se nasc cu nişte mici vagine secundare pe spinare. Aceştia nu sunt, totuşi, fecunzi. Se pare că aceste vagine au un rol pur decorativ sau de încurajare a raporturilor homosexuale.

A opta particularitate: sexul-tun, care trage de la distanţă. Unele specii de ploşniţe tropicale, numite Antochorides scolopelliens, sunt astfel dotate. Canalul spermatic formează un tub gros şi mare, răsucit ca o spirală, în care lichidul spermatic este comprimat.

Sperma este apoi propulsată cu mare viteză de către nişte muşchi speciali, care o expulzează în afara corpului. Astfel încât dacă un mascul zăreşte o femelă la câţiva centimetri distanţă, el ocheşte cu penisul ţintele-vagin de pe spatele doamnei. Jetul despică aerul. Puterea acestor salve este atât de mare, încât sperma izbuteşte să străpungă carapacea, care este mai fină în părţile respective.

medicapronatura_Of_all_the_forms_of_animal_sexuality_that_of__cd73601d-d763-4c4a-a405-99a3d22fe973_3.png

medicapronatura_Of_all_the_forms_of_animal_sexuality_that_of__cd73601d-d763-4c4a-a405-99a3d22fe973_2.png

medicapronatura_Of_all_the_forms_of_animal_sexuality_that_of__cd73601d-d763-4c4a-a405-99a3d22fe973_1.png

 Share

0 Comments


Recommended Comments

There are no comments to display.

  • 1 🐝 Descoperă noul nostru produs pentru copii: Bee Healthy Multivit & Minerals Kids 60 Gummies! 🌈

    1. 1. Vă place copii?


      • Copiii DAAA!
      • Bulă NUUU!

×
×
  • Create New...